Ploiesti
24 °C
[Details]
CHF 3.6447
EUR 4.4290
USD 3.2891
Luni, 09 Ianuarie 2012
Sebastian Ghiţă a băgat mâna adânc în buzunar şi-l readuce şi pe Cepulis
Scris de Dragoş Trestioreanu
Luni, 09 Ianuarie 2012 23:11

CeapaDupă ce a început anul cu o înfrângere usturătoare, 65-91 la Timişoara, în faţa echipei locale, Baschet Club, liderul turului sezonului regulat al Diviziei A de baschet masculin, CSU Asesoft Ploieşti este în mare pericol de a rata, pentru prima oară de când s-a reactivat Cupa României, intrarea în Final Four-ul acesteia. În plus, şi locul al VIII-lea pe care a încheiat prima jumătate a campionatului echipa sa i-a dat de gândit finanţatorului Sebastian Ghiţă, cel care a mutat rapid: readucerea, mai întâi, a americanului Darius Hargrove şi, acum, a lituanianului Arvydas Cepulis (la minge; foto: Florin Nicolescu). Se încearcă astfel să se reînvine, pe cât posibil, spiritul fostelor Dream Team-uri ale Asesoftului, care câştigau trofee peste trofee. Şi se spune că nu ar fi deloc ultimul transfer pe care Ghiţă îl va face în speranţa urcării în clasamentul primului eşalon, dacă nu neapărat a calificării, totuşi, la turneul final Cupei României, obiectiv aproape imposibil de îndeplinit. Federaţia Română de Baschet a anunţat că a extins perioada de transferări, care nu se mai încheie astăzi, 9 ianuarie 2012, ci pe data de 12, pentru extratransferuri termenul limită fiind 29 februarie 2012.

Mâine, 10 ianuarie 2012, de la ora 18.45, la sala de sport din Brazi, CSU Asesoft - cu al ei căpitan, Cătălin Burlacu, din nou pe teren, după ispăşirea celor două meciuri de suspendare - va încerca să facă o minune. Mai precis, trupa "alb-labştrilor" va  lupta să anuleze avantajul de 26 de puncte al bănăţenilor, care pot veni în localitatea prahoveană cu un baschetbalist ex-iugoslav absent în prima manşă, debutantul croat Sime Spralja, pivot care îl va înlocui pe Mihai Păltinişanu. Dar care îl va şi scoate din lot pe sârbul Ivan Siriscevic, deşi cel din urmă a avut o prestaţie deosebită în primul meci al "dublei" din sferturile de finală. Ceilalţi străini din echipa antrenată de Predrag Badnjarevic vor fi  cu siguranţă Zlatko Jovanovic,  Branko Cuic şi Dominique Archie. Rămâne de văzut care vor fi şi cei patru străini la care va apela antrenorul echipei CSU Asesoft, Vladimir Arnautovic, în situaţia în care ar fi apt de joc şi Cepulis, deşi ar fi mai greu de crezut. Mai degrabă, ei vor fi Aleksandar Vlahovic, Darius Hargrove, Drasko Albijanic şi Anton Kazarnovski. Asta şi ţinând cont că revenirea balticului ar putea coincide, după cum se zvoneşte, cu îndepărtarea din lot a sârbului Rade Dzambic.

Read more...
Ultima actualizare ( Luni, 09 Ianuarie 2012 23:39 )

SC FC Petrolul a urcat la Predeal împreună cu monitorizatul Andrei Voican
Scris de Dragoş Trestioreanu
Luni, 09 Ianuarie 2012 18:58

Aşa cum era preconizat, astăzi, 9 ianuarie 2012, SC FC Petrolul Ploieşti a plecat în primul cantonament de iarnă, care va fi găzduit de hotelul Robinson, din Predeal, zimmermannaparţinându-i unui apropiat al echipei găzarilor. La munte se va lucra, ca de obicei, 100% fizic, urmând ca, în Turcia, să se treacă la antrenamnetele tehnico-tactice. Pentru cel dintâi stagiu, managerul general Vivi Răchită a optat asupra unui lot format din 22 de fotbalişti, doi apărători ai buturilor şi 20 de jucători de câmp: Cristian Zimmermann (foto; http://cosminmanea.blogspot.com), Alexandru Oprea (portari); Mihai Tudor, Bogdan Străuţ, Cristian Melinte, Alin Buleică, Aleksandar Petrovic, Josias Basso Lisboa, Nenad Djurovic, Pompiliu Stoica (fundaşi); Aleksandar Stojimirovic, Dănuţ Enescu, Valentin Bărbulescu, Florentin Dumitru, Valentin Negru, Alexandru Buhuşi, Adrian Borza, Olivian Surugiu (mijlocaşi); Daniel Opriţa, Nikola Komazec, Mihai Roman II, Andrei Voican (atacanţi). Este un efectiv din care fac parte, după cum se poate observa, 17 români şi cinci străini.

Ultimul venit este, aşa cum www.gazetaph.ro a scris ieri, fostul echipier al Universităţii Cluj, Andrei Voican, fotbalist în vârstă de 20 de ani şi având o înălţime de 1,84 metri. Pe www.fcpetrolul.ro se precizează că Voican a fost împrumutat pentru şase luni, cu opţiune de cumpărare la vară, dacă îl va mulţumi pe managerul general al SC FC Petrolul. Pe acelaşi site se mai menţionează că, în perioada imediat următoare, la Predeal, vor mai veni şi alţi jucători, din ţară şi din străinătate, pentru a fi testaţi de către Vivi Răchită.

Read more...
Ultima actualizare ( Luni, 09 Ianuarie 2012 23:40 )

Într-un dispreţ total faţă de fotbal, Cosmin Matei - de la Steaua, via "9 Mai", spre Dinamo
Scris de Dragoş Trestioreanu
Luni, 09 Ianuarie 2012 18:29

Cosmin_Matei_la_AstraDupă Sorin Strătilă şi, aproape sigur, înainte de Seto Takayuki, un alt component al lotului Astrei Ploieşti a ajuns la clubul "câinilor roşii", Dinamo Bucureşti. Şi noul transferat în "Ştefan cel Mare" este tot un internaţional, deocamdată doar de tineret - Cosmin Matei, (foto; www.fcastraploiesti.ro). E vorba, deci, despre fotbalistul oferit, în vara trecută, de către Gigi Becali mai noului său amic de-atunci, Ioan Niculae. Junele Matei nu a strălucit însă nici în "9 Mai", aşa cum nu o făcuse nici la echipa din Ghencea. Astfel încât, el a căzut destul de repede în dizgraţia lui Niculae, cel care dispus trecerea lui grabnică la satelitul de la Giurgiu. Acum, patronul "dracilor" s-a dispensat cu totul de tânărul jucător şi continuă astfel să dicteze mutările în sens invers, de la Astra, la Dinamo, după ce, în anii trecuţi, se întâmpla mai degrabă altfel.

Potrivit www.prosport.ro, Cosmin Matei este cel de-al 50-lea fotbalist care combate pentru cei doi granzi din cpitala ţării, Steaua şi Dinamo. El se adaugă, drept urmare, unei pleiade de foşti sau actuali jucători bine cunoscuţi, ultimul fiind ex-universitarul craiovean Dorel Stoica: Gică Popescu, Bogdan Stelea, Jean Vlădoiu, Sabin Ilie, Andrei Cristea, Cătălin Munteanu, Ionel Dănciulescu, George Galamaz şi destui alţii. De subliniat că dâmboviţeanul de origine nu a marcat decât un singur gol pentru Astra, în acest campionat, reuşita sa fiind consemnată la partida din tur, de pe "Columbia", contra Sportului Studenţesc Bucureşti, fiind vorba însă, atunci, de o reuşită de generic, care a fixat tabela la scorul de 2-2.

Read more...
Ultima actualizare ( Luni, 09 Ianuarie 2012 18:52 )

Astra schimbă antrenorii pe bandă rulantă: a picat şi capul celui de la satelit
Scris de Dragoş Trestioreanu
Luni, 09 Ianuarie 2012 18:04

tataranDupă ce a anunţat vineri, 6 ianuarie 2012, că l-a numit pe portughezul Antonio Conceicao da Silva Oliveira în funcţia de antrenor principal, din care îl demisese - imediat după ultimul meci oficial al anului trecut, cel pierdut în faţa CFR-ului din Cluj, scor: 0-1 - pe Selymes Tibor, astăzi, 9 ianuarie 2012, FC Astra Ploieşti a făcut publică şi schimbarea tehnicianului de la satelitul din Giurgiu. Astfel, după renunţarea, pe cale amiabilă, la serviciile lui Imilian Şerbănică, preşedintele executiv al grupării din "9 Mai", Petrică Buduru, l-a prezentat pe noul principal responsabil tehnic al echipei a doua a "dracilor", Ioan Tătăran (foto; www.emaramures.ro). Acesta din urmă a pregătit ultima oară o divizionară C din Ardeal, Unirea Dej. Tătăran, care are însă şi experienţa eşalonului secund, antrenând mai multe formaţii de la acest nivel competiţional, şi-a cunoscut azi noii elevi, la primul antrenament din 2012. El va colabora, aşa cum o făcut-o şi Şerbănică, cu secunzii Gabriel Deaconu şi John Andrei Ene.

Alte sarcini ale lui Ioan Tătăran sunt de a evalua lotul avut la dispoziţie la satelit, de a anunţa la ce jucători va renunţa, dar şi  de a se orienta asupra celor din lotul lărgit al Astrei, pe care îi va pregăti la Giurgiu. Asta deoarece s-a luat decizia, mai nou, potrivit www.liga2.ro, de a nu mai fi plimbaţi cei care vor fi trimişi la echipa a doua, ci să fie lăsaţi să se antreneze acolo pe toata durata returului campionatului Seriei I a Ligii a II-a.

Read more...
Ultima actualizare ( Luni, 09 Ianuarie 2012 18:24 )

Chindia îi "fură" un internaţional de juniori Chimiei, spre furia lui Lucică Rădulescu
Scris de Dragoş Trestioreanu
Luni, 09 Ianuarie 2012 17:42

Florin_Prodan_la_Chindia_TargovisteNici n-a sunat bine adunarea, pe 2012, la Chimia Brazi, că - după aproape şapte luni - Chindia Târgovişte îl supără, din nou, pe actualul manager sportiv al grupării prahovene, Lucică Rădulescu. Astfel, azi, de dimineaţă, la reunirea lotului antrenat de Octavian Grigore, nu s-a prezentat unul dintre internaţionalii de juniori, jucătorul de nici 17 ani, Florin Prodan (foto, în echipamentul dâmboviţenilor; www.liga2.ro). S-a aflat imediat că  Prodan s-a prezentat la primul antrenament al anului, la Chindia, sub bagheta noului tehnician al divizionarei secunde, Flavius Stoican, deşi părinţii lui au încercat să deturneze atenţia de la acest fapt, minţind că fiul lor ar fi fost la un control medical.

Rădulescu a declarat, pentru www.liga2.ro, că "este incredibil, pe la noi sună părinţii lui că este la dermatolog, iar el merge la <<cabinet>> la Chindia, observ. Asta deşi are contract la Chimia Brazi. O să vadă Prodan cât de scump e un drum până la Târgovişte. Mă mir însă că un club condus de oameni de talie face astfel de tâmpenii. Mai precis, să primească la antrenamente jucători având contract cu o altă echipă". De fapt, de câteva zile, exista zvonul că internaţionalul de juniori al Chimiei, ca şi un alt tânăr fotbalist din judeţul Prahova, Antonio Constantinescu, de la echipa din Liga B Prahova, Petrolul Teleajen Ploieşti, se află în vizorul clubului patronat de către fostul mare fotbalist Gică Popescu. Acum, Lucică Rădulescu ameninţă că va reclama la Federaţia Română de Fotbal fapta celor de la Chindia, care au încălcat regulamentul în vigoare.

Read more...
Ultima actualizare ( Luni, 09 Ianuarie 2012 18:04 )

Coşurile de fum improvizate fac prăpăd. Află câte case au ars în weekend din această cauză
Scris de Mihai Ciobanu
Luni, 09 Ianuarie 2012 11:41

 

  1. * 06.01.2012, ora 19:17 – incendiu casă particulară în comuna Podenii Noi

         În comuna Podenii Noi, sat Mehedinţa, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară, proprietar C. Ionuţ. A ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 25 mp.  Pompierii au salvat bunuri în valoare de aproximativ 250.000 lei, valoarea pagubelor fiind de 70.000 lei.

Cauza probabilă: coş de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile.Din fericire în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

  1. * 06.01.2012, ora 23:39 – degajare copac în localitatea Sinaia

         În localitatea Sinaia, strada Sitarilor, echipajele de pompieri au acţionat cu mijloace de primă intervenţie pentru îndepărtarea unui copac căzut peste un autoturism.  Din fericire nu s-au înregistrat victime.

  1. * 07.01.2012, ora 04:25 – degajare copac în comuna Ariceştii Rahtivani –DN72. În comuna Ariceştii Rahtivani – DN72, echipajele de pompieri au acţionat cu mijloace de primă intervenţie pentru îndepărtarea unui copac căzut pe partea carosabilă.  Din fericire nu s-au înregistrat victime.

* 07.01.2012, ora 11:48 – incendiu anexă gospodărească în municipiul Ploieşti

         În municipiul Ploieşti, strada Mesteacănului, echipajele de pompieri au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, proprietar D Maria. Au ars aproximativ 20 mp anexă gospodărească (afumătoare), incendiul propagându-se la acoperisul imobilului vecin pe o suprafaţă de aproximativ 30mp.  Pompierii au salvat bunuri în valoare de aproximativ 350.000 lei, valoarea pagubelor fiind de 50.000 lei.

Cauza probabilă: depozitarea cenuşei şi a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile. Din fericire în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

incendiu_casa 

  1. * 07.01.2012, ora 15:23 – incendiu acoperiş societate comercială în municipiul Ploieşti

         În municipiul Ploieşti, strada Mihai Bravu, echipajele de pompieri au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o societate comercială. A ars acoperişul construit din lemn cu învelitoare ţiglă ceramică pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp.  Pompierii au salvat bunuri în valoare de aproximativ 3.000.000 lei, valoarea pagubelor fiind de 250.000 lei. Cauza probabilă: coş de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile. Din fericire în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

* 08.01.2012, ora 17:22 – incendiu casă particulară în municipiul Câmpina

         În municipiul Câmpina, strada Aleea Siviculturii, echipajele de pompieri au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară, proprietar C. Antonie. Au ars: acoperişul construit din lemn cu învelitoare tablă pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi documente personale. Pompierii au salvat bunuri în valoare de aproximativ 150.000 lei, valoarea pagubelor fiind de 60.000 lei. Cauza probabilă: coş de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile.Din fericire în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

                    

                                                              Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Read more...
Ultima actualizare ( Luni, 09 Ianuarie 2012 11:54 )

VĂLENII DE MUNTE/Află care sunt cele mai importante investiţii ce se vor realiza în 2012
Scris de Mihai Ciobanu
Luni, 09 Ianuarie 2012 11:31

PROGRAM

de dezvoltare economico-socială şi de mediu a oraşului Vălenii de Munte pe 2012

 

 

Nr. crt.

Obiective / Acţiuni / Măsuri

Entitatea implicată în realizare

Resurse angajate

Responsabilităţi

Termeni de finalizare

Indicatori de evaluare a stadiului realizării măsurii

Continuarea lucrărilor la Sală de educaţie fizică din cadrul Şcolii de Arte şi Meserii „Gheorghe Pănculescu” Vălenii de Munte

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

Trim. II

2012

Execuţie

Reabilitare Parc central oraş Vălenii de Munte

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

Trim. II

2012

Execuţie

Reabilitare şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova

Consiliul Judeţean şi Consiliul Local

Fonduri structurale şi Bugetul Local

Primar

   2011 - 2014

Proiectare şi execuţie

Realizare sistem de canalizare în cartierul Valea Gardului

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

   2012 - 2013

Execuţie

Regularizare pârâu Tarsica tronson VI Cartier Valea Gardului

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

   2012 - 2013

Execuţie

Creşterea calităţii serviciilor medicale prin Extinderea Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

   2012 - 2014

Execuţie

Realizarea a 60 unităţii locative A.N.L. Blocuri B20 şi B21

Consiliul Local

A.N.L.

Bugetul de stat

C.N.I.

Viceprimar

Trim. II

2012

Execuţie

R.T.E. bloc B 20 şi B 21

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

Trim. II

2012

Execuţie

Reactualizare P.U.G. Vălenii de Munte

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

Trim. II

2012

Vizare şi aprobare

Extindere reţele de gaze

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

2012

Proiectare şi execuţie

Reparaţii la podul din punctul Rizăneşti peste Teleajen

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

2012

Proiectare şi execuţie

Lucrări apărare maluri str. Davila, Petru Rareş

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

2012

Proiectare şi execuţie

Lucrări de reparaţii prin asfaltare conform unui grafic care se va întocmi în primăvara anului 2012 în funcţie de necesitate

Consiliul Local

Bugetul Local

Viceprimar

2012

Execuţie

Pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ se vor aloca fondurile necesare reparaţiilor curente şi alte lucrări

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

2012

Execuţie

Continuarea lucrărilor de reparaţii la conductele de apă cu uzură mare

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

Director Hidro S.A.

2012

Execuţie

Acţiunii pentru păstrarea conştiinţei naţionale a valorilor oraşului şi a ţării se vor organiza:

- Universitatea de Vară „N. Iorga”

- Ziua Oraşului;

- Serbările Toamnei;

- Ziua Naţională a României;

- Ziua Majoratului;

Consiliul Local

Bugetul Local

Primar

2012

Execuţie

Continuarea acţiunilor de colectare selectivă a deşeurilor în anul 2012, cel puţin în punctele stabilite de comun acord cu S.C. Salub S.A. Ploieşti

Consiliul Local

Bugetul Local

Mediu

2012

Execuţie

Se vor ecologiza râul Teleajen în zona oraşului, pârârilor Văleanca, Tarsica şi Parasca, zona Pancealiu, Zona Ungureni, punctul Rizăneşti, zona pod George Enescu şi Fd. Ecaterina Varga

Consiliul Local

Bugetul Local

Mediu

2012

Execuţie

Execuţia igienizării la toate imobilele aparţinând Primăriei

Consiliul Local

Bugetul Local

Administrator primărie şi Viceprimar

2012

Execuţie

Se vor executa lucrări de salubrizare a pieţei, drumurile de acces spre piaţa şi pârâul Văleanca în zona pieţei, săptămânal şi sistematizarea căilor de acces în şi din piaţa şi modernizarea locurilor de parcare

Consiliul Local

Bugetul Local

Administrator piaţă

2012

Execuţie

centru_valeni

Read more...
Ultima actualizare ( Luni, 09 Ianuarie 2012 11:34 )

Vrei permis de conducere? Află unde-ţi poţi face fişa medicală
Scris de Mihai Ciobanu
Luni, 09 Ianuarie 2012 11:13

Lista unitatilor sanitare din judetul Prahova abilitate să întocmească şi să elibereze fişe medicale pentru conducătorii auto în conformitate cu O.M.S. nr. 1159/31.08.2010:

 permis

1. Spitalul Municipal Ploieşti;

2. Spitalul General C.F. Ploieşti;

3. Spitalul Orăşenesc Vălenii de Munte;

4. Spitalul Municipal Câmpina;

5. Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu Ploieşti;

6. Centrul Medical „Mediurg” S.R.L. punctele: – Ploieşti şi Câmpina;

7. S.C. „Alfa Medical Center” S.R.L. – Ploieşti;

8. S.C. „Medical Center Gral” S.R.L. – Ploieşti;

9. S.C.M. „Policlinica cu Plată„ – Ploieşti;

10. S.C. „Munmedica” S.R.L. – Ploieşti;

11. S.C. „Medi’s Camp” S.R.L. – Câmpina;

12. Clinica Medicală „Dentirad” – Plopeni;

13. C.M.I. „Dr. Moise Octavian Mihai ” – Vălenii de Munte;

14. C.M.I. „Dr. Levodeanschi Vladimir” – Plopeni;

15. C.M.I. „Dr. Mureşanu Silviu Marcus Alexandru” –Urlaţi.

 

Read more...
Ultima actualizare ( Luni, 09 Ianuarie 2012 11:18 )

UNDE MERGEM/Rhythm of the Dance – Compania Naţională de Dansuri a Irlandei prezintă, în premieră, în 2012 un show cu totul nou!
Scris de Administrator
Luni, 09 Ianuarie 2012 10:02

Afis_RHYTHM_OF_THE_DANCE_2012_TURNEURhythm of the Dance – Compania Naţională de Dansuri a Irlandei revine în România pentru a treia oară, consecutiv, cu un show cu totul nou! Irlandezii vă invită să descoperiţi un spectacol impecabil de dansuri şi folclor autentic, în premieră. Pregătiţi-vă pentru două ore de extravaganţă, fexibilitate, forţă şi emoţie!

            Rhythm of the Dance – duminică, 12 februarie, ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti – într-o producţie spectaculoasă, care îţi taie respiraţia, o reală celebrare a Irlandei prin cântec, dans şi poveste. Uzând de forme moderne de artă (sonorizare şi lumini impresionante), dans şi muzică live, dar şi de costume strălucitoare, show-ul Rhythm of the Dance aduce trecutul în prezent, păstrând tradiţia paşilor irlandezi, pe care îi prezintă în cel mai modern şi inovator format. Rhythm of the Dance a ridicat, astfel, entertainement-ul irlandez la noi standarde, compania fiind cotată internaţional ca una dintre cele mai populare şi căutate din lume.

            Vei fi impresionat, captivat, uluit şi în cele din urmă vei pluti alături de Compania Naţională de Dansuri a Irlandei.

Fii sigur că nu ratezi experienţa Rhythm of the Dance! Duminică, 12 februarie, ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti.  4,5 milioane de fani din lumea întreagă nu se pot înşela!       

Biletele se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol.

            Spectacolul “Rhythm of the Dance” din Ploieşti deschide turneul pe care Compania Naţională de Dansuri a Irlandei îl va desfăşura în 2012 în România:

Read more...

Nici Ousmane N'Doye nu mai este jucătorul Astrei
Scris de Dragoş Trestioreanu
Luni, 09 Ianuarie 2012 01:46

Potrivit cotidianului ProSport, deoarece echipa de fotbal Astra Ploieşti nu a plătit suma de 70.000 de euro, pentru a activa o clauză din contract, conform căreia, odată plătiţi aceşti ndoye_ousmanebani, Ousmane N'Doye (foto; www.cancan.ro) trebuia să mai continue un an în "9 Mai", de la 1 ianuarie 2012, senegalezul a devenit liber şi poate semna cu oricare altă formaţie. Astfel s-a terminat mariajul dintre Astra şi N'Doye, probabil şi cu acordul noului antrenor principal, portughezul Antonio Conceicao da Silva Oliveira. Asta după ce africanul a fost adus cu mare tam-tam, iarna trecută, de la Dinamo Bucureşti, acolo unde căzuse în dizgraţie pentru viaţa sa extrasportivă agitată. Fără să fi egalat, vreun moment, prestaţiile foarte bune de la FC Vaslui şi de la trupa din Şoseaua Ştefan cel Mare era însă inevitabilă despărţirea între părţi.

Interesant este că, dacă nu ar fi fost eliminat - şi suspendat pentru două etape, ultimele disputate în 2011 - în meciul cu FC Braşov, din deplasare, Ousmane ar fi putut să termine ca lider al componenţilor Astrei, în ceea ce priveşte numărul de minute jucate. El a bifat 15 partide, din 18 desfăşurate din vară şi până la mijlocul lunii decembrie, anul trecut, în 14 dintre acestea fiind titular şi reuşind să marcheze trei goluri - unul din acţiune, la Târgu Mureş, şi alte două - din lovituri de pedeapsă, una transformată în poarta Stelei. Deci, după Sorin Strătilă, vândut la Dinamo Bucureşti, Astra se mai desparte de unul dintre jucătorii săi de bază, fără a aduce nimic în schimb, deocamdată. Altfel, dacă situaţiile portughezului Bruno Miguel Moreira de Sousa şi nigeriano-bulgarului Chigozie Udoji nu sunt lămurite încă, în schimb, tânărul portar George Gavrilaş, a treia opţiune după Silviu Lung jr. şi Cezar Lungu, a fost împrumutat, din nou, la CF Brăila, în Seria I a Ligii a II-a. Asta probabil şi în ideea că un alt apărător al buturilor, Cătălin Grigore, este aproape refăcut după accidentarea gravă suferită, anul trecut, la genunchi.

Read more...
Ultima actualizare ( Luni, 09 Ianuarie 2012 02:16 )

Pagina 1 din 2
<< Început < Anterior 1 2 Următor>> > Sfârşit >>


Banner

MONDEN

Mihai Găinuşă şi "Cătălin Dezbrăcatu" au plecat de la Cronica Cârcotaşilor
Mihai Găinuşă şi
Mihai Găinuşă şi Cătălin "Dezbrăcatu" au părăsit Cronica Cârcotaşilor. Anunţul a fost făcut de către Şerban Huidu. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook următorul mesaj "Am trait ...
Ei sunt noii juraţi de la Master Chef
Ei sunt noii juraţi de la Master Chef
"MasterChef" cel mai puternic show culinar din Romania revine in toamna cu un nou sezon ce se bucura de prezenta unui juriu spectaculos. Cei trei bucatari care vor decide cine sunt cei mai buni...
Ce cadou a primit Andreea Bălan de la fani. "Am fost foarte emoţionată şi impresionată!"
Ce cadou a primit Andreea Bălan de la fani.
Cadou inedit primit de Andreea Bălan din partea fanilor săi. Cântăreaţa originară din Ploieşti a postat pe pagina sa de Facebook câteva fotografii cu darul pe care la primit din partea celo...
Ioana Băsescu s-a căsătorit în secret la Azuga
Ioana Băsescu s-a căsătorit în secret la Azuga
Surpriză în familia Băsescu. Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu Ioana sa căsătorit în mare secret la Azuga. Evenimentul a avut loc în weekendul care a trecut. Cununia civilă ...
Televiziunea Valea Prahovei TV Radio Best FM
Gazeta de Prahova Gazeta de Prahova

GALERIE FOTO

S-A DESCHIS ZAPPA CLUB PLOIESTI
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova
  • Gazeta de Prahova

CLIPUL ZILEI

Get Adobe Flash player
Banner

ARHIVA

< Ianuarie 2012 >
Lu Ma Mi Jo Vi Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31